Se apropie ziua judecății! !

                                              Obadia: 1-4

            „Proorocia lui Obadia. Așa vorbește Domnul Dumnezeu despre Edom: – „Noi am auzit o veste din partea Domnului, și un sol a fost trimes cu ea printre neamuri, zicând: „Sculați-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el! “

            „Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai disprețuit.

       Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine, care locuiești în crăpăturile stâncilor, și domnești în înălțime; de aceea, tu zici în tine însuți: „Cine mă va arunca la pământ? “

        Dar chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ți-ai așeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos și de acolo, zice Domnul“.

            În zilele acestea din urmă ale Bisericii pe pământ, sunt câteva pericole care amenință pe mulți credincioși cu pierderea credinței în Dumnezeu.

        Mai întâi este confortul din adunări și programul care îi adoarme pe enoriași, legănându-i cu cuvinte amăgitoare: „Domnul este aici”, „Domnul lucrează, ... vindecă” și așa mai departe. Suferința, boala, necazul îi motivează pe oameni la rugăciune mai fierbinte doar atunci când se văd în strâmtorare. În zilele când toate lucrurile le merg bine, oamenii nu mai sunt interesați de rugăciune sau de închinare înaintea lui Dumnezeu; apoi, în timpul de liniște aparentă, mulți uită că sunt totdeauna în prezența lui Dumnezeu, după cum ne spune Mântuitorul în Evanghelia după Matei 18:20: „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”

         Omul se crede în siguranță când se află în confort și bunăstare, însă Dumnezeu îi cercetează sufletul și îl vede în criză, lipsit, fără viață, fără vlagă duhovnicească. Lucrurile materiale, bogățiile, „catedralele” somptuoase, aurite, îl amorțesc pe credincios și nu mai simte foamea după Cuvânt, nu mai simte golul din suflet, pentru că i-l umple zgomotul lumii.

            În scrisoarea adresată de apostolul Pavel lui Timotei, îi spune în 4:1: „Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor”.

            Nu întâmplător Domnul Isus le adresează ucenicilor o întrebare care este valabilă și pentru noi: „Oare când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” Luca 18:8. Știa Mântuitorul că în vremea din urmă oamenii se vor alipi de lucrurile lumești și de învățături care să-i țină într-o stare de „căldicei” și să le gâdile urechile, lărgind în felul acesta Calea, îndepărtându-se de adevărata credință și pocăință.

            Oamenii vor căuta viața comodă în care să nu mai simtă nevoia de trăire a unei credințe vii; astfel, pentru mulți creștini, cea mai mare amenințare nu va fi faptul că vor fi forțați să-L nege pe Cristos, ci faptul că vor ajunge să trăiască fără El, împlinind forme religioase, dar fără însoțire divină și fără putere de la Duhul Sfânt.

           În acest fel cei mai mulți vor fi fără dorință de sfințenie. Aceasta este tragedia confortului fără Dumnezeu care, la prima vedere, nu pare păcat și apostazie, nu pare răzvrătire împotriva voii lui Dumnezeu, ci aparent este o viață normală, așa cum trăiește toată lumea; tocmai lucrurile acestea, asemănarea cu lumea, sunt foarte periculoase pentru credincioșii zilelor din urmă, pentru că îi aduc într-o stare de letargie duhovnicească.

            Biserica din Laodicea nu era prezentată ca o biserică fără religie, fără închinare în slujbele religioase. Domnul Isus arată pericolul autoînșelării din mijlocul ei, așa cum reiese din declarațiile pe care le făcea: „sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic…”, și, corectând-o, îi spune: „nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”

            În starea de automulțumire, de orbire în confortul material, omul nu-și vede sărăcia spirituală, nu mai simte foamea sufletului după Dumnezeu, nu mai simte nevoia de rugăciune, pentru că el are soluții și control asupra vieții sale.

            De aceea credinciosul devine tot mai amorțit spiritual, nu mai plânge pentru păcat, nu mai tresare la chemarea Duhului Sfânt, nu mai simte durere pentru sufletele pierdute. Starea unui asemenea credincios este una dintre cele mai periculoase; când nu este mort, dar nici viu din punct de vedere spiritual, când nu este împotriva lui Cristos dar nici mistuit de dragostea Lui; când nu trăiește în totul ca cei din lume, dar nici predat cu toată inima lui Dumnezeu. Lucrul acesta înseamnă să te complaci într-o stare căldicică, în care conștiința nu mai strigă către Dumnezeu și inima nu mai arde de dor după dragostea Lui.

          Proorocia lui Obadia arată unitatea dintre Cristos, Capul Bisericii, și trupul Său, Biserica vie. Versetul 21: „Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăția va fi a Domnului.”

            Acești „izbăvitori” (sau „eliberatori”) sunt slujitori ai Lui Cristos, care apără adevărul, arată pe față păcatul care ține poporul departe de Domnul și nu se abat de la calea cea îngustă.

            Proorocul vorbește scurt dar foarte clar cu privire la „ziua nenorocirii” în care Domnul Dumnezeu Se va judeca cu împotrivitorii și cu toți cei ce nu sunt statornici pe Cale, arătând hotărârea lui Dumnezeu plină de condamnare față de trăirea în păcat.

            Unii încearcă să se ascundă în spatele poziției pe care o au, însă Dumnezeu le aduce aminte în versetul 4 că nimic nu îi poate scăpa de judecata Sa dreaptă: „Dar, chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ți-ai așeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos și de acolo, zice Domnul.”

            Domnul Isus nu le-a spus niciodată ucenicilor să vegheze doar când erau persecutați sau când erau în pericolul de a-și fi pierde credința, ci le-a spus să vegheze pentru că satan este neadormit și se luptă ca să-i determine pe credincioși să-și piardă credința în mijlocul confortului, fiind amăgiți de  senzația de bine.

         Nimeni nu trebuie să se înșele în privința hotărârii lui Dumnezeu; El nu se lasă batjocorit și nu primește închinarea sfântă amestecată cu lucrurile lumești. De aceea a hotărât o zi a judecății cu dreptate.

            Versetul 15: „Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, așa ți se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.”

            Cât încă mai este har, Domnul Dumnezeu cheamă Biserica la pocăință, fiindcă numai în felul acesta va scăpa de judecata lui Dumnezeu, dacă va rămâne credincioasă și statornică pe Cale. Spre deosebire de Edom, care s-a luptat cu fratele său Iacov, Biserica trebuie să fie unită în credință, luptând pentru aceeași cauză: mântuirea care îi stă înainte.